Dosarul fostului șef al Direcției economice din Ministerul Transporturilor, acuzat de luare de mită, a fost trimis la judecare după mai bine de un an

Dosarul fostului șef al Direcției economice din Ministerul Transporturilor, acuzat de luare de mită, a fost trimis la judecare după mai bine de un an
Publicat: 05/10/2023, 14:48

Petre Neacșa fostul director al Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor – acuzat de DNA de luare de mită în dosarul navelor supra-evaluate de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) – urmează să fie judecat, conform deciziei Curții de Apel București. El a fost trimis în judecată în decembrie 2021, iar dosarul său a stat în camera preliminară până în februarie 2023, când instanța Tribunalului București a decis restituirea la DNA, încheiere contestată de procurori.

Curtea de Apel București a decis, ca dosarul pe fond al lui Petre Neacșa, la data trimiterii în judecată director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor  , acuzat de DNA de luare de mită în dosarul navelor supra-evaluate de la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), să fie trimis la rejudecare.

Decizia din camera preliminară s-a dat pe 21 februarie, când s-a decis restituirea cauzei șa DNA.

Curtea de Apel București, unde s-a judecat contestația DNA, a dispus, pe 3 octombrie, începerea judecării.

Acuzațiile DNA

Pe 7 iulie 2021, procurorii DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, a lui Petre Neacșa, la acea dată director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, pentru luare de mită.

Totul venea după ce, pe 30 iunie 2021, fuseseră descinderi ale procurorilor anticorupție la Ministerul Transporturilor și alte 20 de locații din Ilfov, București și Constanța.

Potrivit DNA, în contextul în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei.

Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul ar fi primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective, arăta DNA.

El a fost trimis în judecată pe 23 decembrie în același an, sub control judiciar, pentru luare de mită.

În același dosar a fost cercetat și şi Daniel Manole, director al ARSVOM, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi luare de mită, trei administratori ai unor societăţi comerciale, în sarcina cărora s-a reţinut comiterea unor infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi spălare a banilor, şi un om de afaceri, pentru infracţiuni similare.

Stenograme DNA

Achizițiile de nave au avut loc în 2020, în plină pandemie, când economia României s-a confruntat cu cea mai mare scădere din ultimele decenii. Potrivit G4Media, achizițiile au fost aprobate prin ordine ale ministrului Transporturilor de la acel moment, Lucian Bode, iar contractele au fost semnate după doar câteva luni. Astfel, la achiziția unei nave specializate pentru depoluare, ordinul de ministru a fost emis în iulie 2020, iar contractul a fost semnat în septembrie 2020. Valoarea unei singure nave – de 25,8 milioane de lei.

Deputatul PNL George Stângă și președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de procurorii DNA chiar în biroul ministrului transporturilor de la acea dată, Cătălin Drulă, în timp ce îi cerea să îi păstreze în funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, după cum rezultă din propunerea de arestare preventivă transmisă de procurorii DNA Tribunalului Constanța, consultată de G4Media.ro.

Ministrul Transporturilor a anunțat atunci că a dispus controale și la celelalte instituții care apar în stenogramele DNA și că a dispus schimbarea conducerii acestora. În cadrul urmăririi penale din dosarul de luare de mită, trafic de influență și constituire de grup infracțional organizat, procurorii DNA au montat tehnică de supraveghere audio-video și în biroul ministrului Cătălin Drulă și au surprins mai multe discuții.

Administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că ”este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie ”găsită o soluție”: ”(…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.

Sursa FOTO: Facebook

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce spune Adrian Năstase despre Călin Georgescu: Ideile lui sunt asemănătoare cu cele de acum...
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Rusia pregătește lovituri de răzbunare pentru atacurile cu rachete ATACMS ale Ucrainei din Kursk
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
După ce a născut, o femeie și-a ascuns bebelușul într-un sertar. A rămas acolo timp...
„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în...
Călin Georgescu sau Elena Lasconi? Carmen Harra știe cine va fi noul președinte al României
Cum arată casa în care Mihai Petre și Elwira s-au mutat. Au un living spațios...
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Cine sunt românii care vor beneficia de pensii mai mari în luna decembrie. Banii vor...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
Donald Trump, propus pentru nominalizarea la Premiul Nobel pentru Pace 2025
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Au fost interzise! Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum
Haos în Capitală. Sindicaliștii de la metrou anunță grevă
Cum arată casa lui Călin Georgescu, acolo unde este, de fapt, sediul de campanie al...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
”Suferea de dorul soției, n-a mai putut trăi fără ea” Ultima dorință a lui Andrei...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Un studiu arată că ești un cetățean mai bun atunci când îți pasă de felul...